Tehnicianul danez Jakob Vestergaard a declarat, luni, după reunirea echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, că este mulțumit de valoarea lotului pe care-l are la dispoziție și că nu se vor mai face alte transferuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vestergaard a condus cu zâmbetul pe buze primul antrenament ca antrenor principal al campioanei României la handbal feminin. A vorbit în permanență în engleză cu elevele sale, pe care nu le-a menajat și le-a supus la primele teste fizice.
„Va fi Olimpiada și unele jucătoare trebuie să joace pentru naționala lor. Suntem obișnuițÃ cu asta, e un început bun, așteptăm să se termine Olimpiada și să le avem pe toate aici. Neagu s-a antrenat azi, trebuie să avem grijă de ea, vom vedea cum se descurcă. Nu mai este nevoie de alte jucătoare, lotul care este aici este excelent, este un lot omogen, nu vreau să țin pe tușă jucătoarele care le am, vor juca cele care sunt. Căldura din țară este o problemă, dar încercăm să găsim soluții, să punem antrenamentele pe un timp mai răcoros, după 8 seara„, a afirmat tehnicianul
În ceea ce privește grupa din care va face parte Oltchim, în Liga Campionilor, danezul crede că este una dificilă, dar că vâlcencele se vor califica: „Grupa noastră este una puternică, toate echipele sunt bune, dar cred că este o grupă din care ne vom califica. Hypo s-a descurcat mereu bine în Liga Campionilor. Sper ca va fi avantaj faptul că sunt nordic și cunosc Randers și pe Byassen dacă se va califica, dar ele și-au schimbat multe jucătoare anul acesta, în Scandinavia există mari probleme financiare, multe handbaliste au plecat către est, spre Oltchim sau Krim. Dacă vrem să câștigăm trofeul, trebuie să le batem și în deplasare, și acasă.”
Danezul știe și care vor fi echipele care se vor lupta pentru trofeul Ligii Campionilor în sezonul competițional 2012-2013: „Eu cred că sunt patru formații care au prima șansă la victoria finală: Oltchim, ET Gyor, Larvik și Krim Ljubljana. Depinde numai de noi să ieșim învingători„.
Handbalistele Oltchimului au început cu mare încredere perioada de antrenamente din vacanța competițională și speră ca în sezonul viitor să ajungă în finala Ligii Campionilor.
„Ne-a fost destul de greu la primul antrenament. Nu am mai făcut mișcare. Oricum a fost interesant, pentru noi au fost lucruri noi. În primul rând ne-a surprins faptul că am dat teste încă din prima zi, până acum nu s-a mai întâmplat acest lucru la Oltchim. Oricum, suntem pline de entuziasm, suntem sigure că avem ce învăța, cei doi tehnicieni danezi vor veni, cu siguranță, și cu alte lucruri noi. Vrem să progresă. Deocamdată ne-am întâlnit cu o singură colegă nouă, cu Alexandrina Barbosa. O știam din perioada în care a jucat la Rulmentul Brașov, ne-am întâlnit cu ea și apoi, în meciurile de Liga Campionilor cu Itxako Navarra. Și pe celelalte care vor veni după Jocurile Olimpice le știm din partidele de Liga Campionilor. Vom încerca să le facem să se acomodeze cât mai rapid. Suntem bucuroase că s-au făcut multe transferuri bune și ne dorim, cum își doresc și suporterii, să ajungem în finala Ligii Campionilor„, a declarat Iulia Curea.
Ea are și o favorită la Jocurile Olimpice de la Londra, naționala din Muntenegru: „O să mă uit, normal, la toate meciurile dacă se va putea. Am și o favorită. Îmi doresc să câștige Muntenegru, pentru că acolo avem două colege de club, Bulatovici și Jovanovici.”
„A fost scurtă vacanța dar e bine și așa. A fost mai greu primul antrenament dar așa este în pregătirea de vară, ne-am obișnuit. Avem o echipă cu multe handbaliste noi, cu o nouă conducere. Nu știu dacă e cea mai bună echipă de după revoluție pentru că la Vâlcea mereu au fost loturi de valoare. Grupa din Liga Campionilor nu este una foarte ușoară, așa cum se spune, dar nu este nici dificilă, e drept. Noi ne vom lupta pentru victorie la fiecare meci și sperăm să ne calificăm„, a completat Aurelia „Mica” Brădeanu.
Președintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, spune că încă nu s-a stabilit obiectivul formației pentru sezonul competițional 2012-2013. În cea ce privește competițiile interne, Oltchim nu pare a avea adversari pe măsură la câștigarea campionatului și a Cupei României, în cazul în care se va organiza. În Liga Campionilor, obiectivul va fi fie câștigarea trofeului fie accederea în finală.
„Ne-am reunit azi, vacanța a fost, ca de obicei, una scurtă. Ne lipsesc șase fete, care vor veni pe 16 august. Toate vor merge la Jocurile Olimpice de Londra și le vom ține pumnii, mai ales că România nu a reușit să se califice. Fetele vor merge într-un cantonament centralizat în stațiunea Mamaia. Meciurile amicale vor începe numai după ce vor veni și celelalte fete. Este și logic să se întâmple așa, practic echipa este incompletă și omogenizarea se va face atunci când vor veni și celelalte șase straniere„, a spus oficialul.
În ceea ce privește grupa din Liga Campionilor, Berbecaru crede că va domni echilibrul și că lupta pentru al doilea loc calificant va fi una acerbă: „Nicio grupă nu este ușoară. Este o grupă echilibrată. Eu cred că în toate celelalte trei grupe se știu care sunt primele două favorite la calificare. În grupa noastră Oltchim are prima șansă de a merge mai departe, dar a doua echipă e dificil de ghicit. Se poate să fie Randers, se poate să ie Hypo, se poate să fie și echipa care vine din calificări care eu cred că va fi Byasen, o formație incomodă.”
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER